Românii sunt cei mai intoleranți cetățeni UE. Homosexualii sunt respinși chiar de propriile familii

Românii sunt cei mai intoleranți cetățeni UE. Homosexualii sunt respinși chiar de propriile familii
Publicat: 30/10/2014, 20:46
Actualizat: 25/11/2014, 07:09

Dacă pui o oglindă a toleranței în fața poporului român, imaginea nu este deloc onorantă. Unii reprezentanți ai minorităților sexuale spun că nu se simt în siguranță pe stradă și se tem să-și arate afecțiunea față de partenerii lor. Nu de puține ori, au fost agresați verbal sau fizic.

„Mi-aș dori să mă pot manifesta, să arăt așa cum îmi doresc și în același timp să pot să-mi manifest afecțiunea pe stradă, dacă vreau, față de partenera mea, fără să-mi fie frică de violența și de repercursiuni negative”, spune Daniela Prisăcăriu, citată de Știrile ProTV.

Daniela are o relație cu o fată de care s-a îndrăgostit în urmă cu trei ani: „Simți că lucrurile devin ciudate în momentul în care spui că ești altfel”. Minoritățile sexuale se consideră cele mai neîndreptățite din România, după persoanele cu HIV, potrivit datelor Consiliului pentru Combaterea Discriminării. „Sunt, de exemplu, concediate, pentru că orientarea lor sexuală sau identitatea de gen devin publice și-i deranjează pe șefi, sunt discriminate în ceea ce privește accesul la servicii”, spune Carolina Marin, coordonator programe Asociația ACCEPT.

Totodată, foarte puțini homosexuali au curajul să se adreseze autorităților. „Avem în jur de 10-12 petiții pe an. La 40-50% din cazuri constatăm fapte de discriminare”, declară Csaba Asztalos, președintele CNCD. Persoanele care discriminează minoritățile sexuale riscă o amendă de până la 30.000 de lei, informează stirileprotv.ro.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce au descoperit medicii legiști pe trupul copilei ucise la Botoșani. La ce a fost...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Este interzis peste tot în România. Legea a fost modificată astăzi, 28 mai
Revoltă în Rusia, în curând. Previziuni grave pentru Putin
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Ce ipoteze se iau în cazul morții mamei Ginei Gogean? Cum s-a produs, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Shuntaro Hida, ochii care au văzut bomba atomică lovind Hiroshima. Ziua în care Soarele a...
×